Ce mai este important in corporatiile zilelor noastre? Ce mai este prioritar pe agenda oamenilor care compun organizatiile si ce mai este cap de lista pe agenda liderilor? Este „talentul” o notiune supra-licitata sau o notiune care isi are sensul acum, poate mai mult ca niciodata?

A devenit un cliseu deja, dar si o realitate testata cu varf si indesat, faptul ca o organizatie nu poate evolua fara capitalul cel mai de pret: oamenii. Mai ales fara oamenii cheie. Orice companie care doreste sa atinga performanta trebuie sa se uite din ce in ce mai atent la cum isi selecteaza oamenii, cum ii dezvolta, in cine investeste cu prioritate, pe cine retine si promoveaza, pe cine si recompenseaza etc.

Ati trecut vreodata pe langa cladirile moderne de birouri sau pe strada pe langa vreun panou publicitar suspendat si v-ati oprit uimiti la vederea unui alpinist utilitar fara casca de protectie sau sumar legat? Ati trecut pe langa vreun santier in lucru unde muncitorii se plimba pe schele, la inaltime, fara nicio protectie, ca si cum ar face o promenada pe o alee linistita?

Ati fost vreodata in trafic in situatia de a exclama, in urma unei interactiuni cu un alt autovehicul, privat sau apartinand transportului public, „bine ca am scapat!”?

Sau ati fost vreodata uluit pana la tacere de comportamentele celorlalti participanti la trafic, impulsive, nepredictibile si inclinate catre risc?

A devenit un cliseu deja, dar si o realitate testata cu varf si indesat, faptul ca o organizatie nu poate evolua, nu poate atinge obiectivele dorite, nu poate fi cu un pas inaintea competitiei fara capitalul cel mai de pret: oamenii. Mai ales fara oamenii cheie. Orice companie care doreste sa atinga performanta trebuie sa se uite din ce in ce mai atent la cum isi selecteaza oamenii, cum ii dezvolta, in cine investeste cu prioritate, pe cine retine si promoveaza, cum recompenseaza etc. Ce mai este important in corporatiile zilelor noastre? Dincolo de presiunea rezultatelor, de inflatia de profesionisti si manageri ramasi fara job, de criza valorilor, de valurile in V sau W ale crizei economice, ce mai este real, necesar, critic, la moda sau doar… o moda?

JET este un sistem de analiza a muncii (postului) conceput pentru a identifica caracteristicile personale si competentele cerute de diferite locuri de munca. Analiza muncii (postului) este procesul formal de identificare a continutului unui loc de munca si a cerintelor acestuia cu privire la activitatile implicate si atributele necesare pentru a efectua munca. In functie de specificul lui, fiecare loc de munca necesita o suita de caracteristici de personalitate si competente pentru a obtine performanta. Analiza muncii este un proces de baza ce ar trebui sa stea la baza tuturor proceselor de selectie sau de dezvoltare.

Scopul  analizei muncii este acela de a oferi organizatiilor informatii care ajuta la determinarea profilului angajatilor care se potrivesc cel mai bine cu locuri de munca specifice. Pe baza acestor informatii se poate stabili un proces de selectie riguros si eficient, bazat doar pe criterii relevante pentru performanta in munca, sa obtina o harta a competentelor necesare pentru a obtine performanta si o directie clara a ceea ce trebuie dezvoltat la angajatii existenti.

Fluctuatie  mare,  productivitate scazuta, candidati care la interviu par a fi Feti Frumosi sau Ilene Cosanzene si apoi se transforma radical cand vin la munca, zi dupa zi, echipe frustrate, manageri sufocati de problemele legate de comportamente deficitare pe care trebuie sa le gestioneze…
Daca suna familiar aceste provocari si mai ales daca v-au dat vreodata batai de cap in business-ul in care faceti parte, randurile urmatoare pot fi o parte din solutie.

Daca ati sti ca se poate sa aducem un plus de obiectivitate in procesul de selectie, sa definim riguros si sa masuram cu minim de eroare profilul dezirabil care produce performanta pe un anumit post, ati vrea sa stiti cum?

Leadership-ul este un subiect extrem de important atat din perspectiva vietii sociale, cat si din cea a vietii organizationale. Cand exista lideri competenti, organizatiile prospera. Cand leadership-ul este slab sau toxic, organizatiile esueaza. Din aceasta perspectiva, asigurarea in mod constant a unui esalon de viitori potentiali lideri (HIPO) este un aspect critic pentru continuitatea business-ului, sanatatea financiara si reputationala a unei companii.

Investitia in angajatii cu potential ridicat s-a dovedit o strategie corecta pentru cresterea performantei organizationale. Pe de alta parte, in continuare exista o confuzie legata de angajatii cu potential ridicat versus angajatii performanti. Studiile arata ca mai putin de 20% dintre angajatii performanti au si potential ridicat, in timp ce majoritatea angajatilor cu potential sunt si performanti.

Pepiniera de talente este gestionata prin intermediul diverselor procese de HR pentru a asigura nevoile organizatiei. Din aceasta pepiniera, aflata intr-o continua transformare, deriva mutarea angajatilor in diferite functii si roluri pentru a-i dezvolta si a asigura continuitatea business-ului. Din aceasta perspectiva, managementul talentelor este un proces care are menirea de a descoperi angajatii cu potential ridicat pentru a-i pregati din timp sa asigure succesiunea. Ideal, procesul incepe din faza de selectie, iar implicarea managerilor de departamente in acest proces este una esentiala. Statisticile arata ca organizatiile conduse de manageri competenti au de trei ori mai multe sanse de a-si pastra angajatii cu potential ridicat.

Cu cativa ani in urma m-am trezit pe neasteptate pusa in situatia de a coordona o echipa de 12 persoane, formata in special din doamne si domnisoare. Compania in care lucram (o publicatie importanta de business, in limba engleza) reorganiza o serie de departamente, iar departamentul de research trecea in intregime sub cupola mare numita marketing. Pentru ca in portofoliu exista si un anuar de tip baza de date cu companii/comunitati/investitori straini, componenta de research era importanta si aparent supra-dimensionata.

Cu o structura predefinita si cu oameni pe care ii cunosteam foarte putin, aflati si ei intr-o stare destul de ostila fata de toate aceste transformari, trebuia sa cresc o linie de business. Am incercat sa ii cunosc si mai ales sa observ dinamica grupului lor pentru a-i descoperi, pentru a intelege ce rol informal juca fiecare membru al echipei. Nu stiam nimic la acea vreme despre cele 5 roluri psihologice pe care oamenii tind natural sa le ocupe (orientarea spre rezultate, orientarea spre relatii, orientarea spre procese, orientarea spre pragmatic si orientarea spre inovatie),  iar  echipa era complet neomogena, fiind formata din persoane cu varste cuprinse intre 19 si 54 de ani, cu experiente, aspiratii si stiluri atat de diferite.

Multi manageri se confrunta cu problema candidatilor care se prezinta bine la interviu, care au CV-uri impresionante, insa care odata angajati nu mai performeaza la fel de bine precum s-au prezentat la intalnirile initiale. Cum sa selectam oamenii care sunt potriviti cu postul si cu organizatia, cum sa ne asiguram ca prezicem cat mai corect performanta organizatiei si ca minimizam riscul unei selectii esuate ? Cum poate un manager, o organizatie sa se asigure ca este un magnet pentru oameni talentati, eficienti ?

In fiecare echipa exista cel putin 20% din angajati care produc 80% din rezultate. Cum facem sa crestem acest procent prin procesul de selectie? Cheia este in a identifica intr-o maniera cat mai clara profilul ideal al postului. Iata cativa pasi ai algoritmului de lucru care poate ajuta la o selectie riguroasa care asigura rezultate financiare superioare.

Dupa 1850, peste 180.000 de muncitori chinezi au emigrat in Statele Unite pentru a lua parte la constructia cailor ferate transcontinentale. Printre noile produse care au intrat in Statele Unite in acea perioada, au fost si medicamente miraculoase provenite din medicina traditionala chineza, printre care si uleiul de sarpe. Realizat din grasimea sarpelui de apa, care este bogata in acizi omega-3, acesta reducea durerile de artrita si bursita. Muncitorii isi masau articulatiile cu uleiul miraculos la finalul unei zile grele de munca. Dupa o perioada de timp, muncitorii chinezi au inceput sa impartaseasca reteta uleiului de sarpe si colegilor americani.

Nu a fost nevoie decat de un spirit antreprenorial precum cel al lui Clark Stanley pentru ca uleiul de sarpe sa devina leac pentru migrene, dureri cronice si orice altceva ce ar fi putut fi vindecat. Mai mult, Stanley s-a confruntat cu o problema delicata. In Statele Unite nu traia sarpele de apa chinezesc, asa ca l-a inlocuit cu o vipera obisnuita ce traia in nordul tarii. Doua probleme majore au aparut in aceasta poveste.