Cum devii un profesionist
23 Ian 2013
Pentru profesionistii care nu au ajuns intr-o competitie internationala (mediu de lucru international), poate parea ca excelenta, performanta este pur si simplu rezultatul practicii zilnice, vreme de ani sau chiar zeci de ani. Dar a locui intr-o pestera nu te face geolog. Nu orice practica te duce la excelenta. Ai nevoie de un anumit fel de practica – practica deliberata – ca sa te dezvolti pana la stadiul de profesionist. Atunci cand oamenii practica, cel mai adesea se concentreaza pe competentele pe care deja le au. Practica deliberata este altfel. Presupune eforturi specifice de a face ceea ce nu stii foarte bine sau chiar deloc. Presupune sa te scoti sistematic in afara zonei tale de confort (ma refer la ceea ce stii deja sa faci). Cercetarile arata faptul ca doar atunci cand practici ceea nu poti face te poti transforma in profesionistul care iti doresti sa fii.
Imaginati-va ca va doriti sa invatati sa jucati tenis. La inceput, veti incerca sa intelegeti loviturile de baza si sa evitati sa faceti greseli majore (sa nu loviti cu mingea un alt jucator, de exemplu). Practicati lovirea mingii in anumite feluri de zeci si sute de ori si jucati tenis cu altii care sunt la fel de novici ca voi. In scurt timp, poate dupa 50 de ore, veti incepe sa capatati control asupra jocului si tehnica se imbunatateste. Veti incepe sa va antrenati la lovituri mai fine pana ce devin automate. Veti juca din ce in ce mai mult din intuitie si mai putin din tehnica. Tenisul devine acum deja un hobby, in care din cand in cand va concentrati asupra loviturilor. Din acest punct mai departe, daca practicati in acelasi fel nu va veti imbunatati performanta, s-ar putea sa ramaneti la acelasi nivel si zeci de ani.
De ce se intampla asta? Nu iti imbunatatesti performanta deoarece atunci cand joci tenis, ai o singura sansa de a da o lovitura buna. Nu ai cand sa iti dai seama cum ar trebui sa-ti corectezi greselile. Daca ai avea ocazia de a lovi 5 -10 mingi exact in acelasi punct, vei avea mult feedback asupra tehnicii tale si vei incepe sa iti ajustezi tehnica. De fapt, profesionistii se antreneaza, iar la antrenamente lovesc de mai multe ori mingea din aceeasi pozitie si apoi verifica randamentul. De asemenea, ei au cativa indicatori care le permit sa aiba singuri un feedback asupra performantei lor.
Acest tip de practica deliberata poate fi adaptata si la dezvoltarea expertizei de business si de conducere. Exemplu clasic este cel al multor MBA-uri care prezinta studentilor multe situatii reale (studii de caz) si le cer sa actioneze. Deoarece rezolvarea corecta a unui astfel de studiu de caz se stie, studentii pot afla imediat meritele solutiei propuse de ei. In acest fel ei practica competenta de a lua decizii de cate 10-20 ori/curs. Simularile de razboi, de business, de zbor au aceeasi functie.
Dar cum ar putea functiona practica deliberata pentru conducatori? Foarte frecvent auzim ca un element cheie pentru conducatori este carisma. A conduce inseamna frecvent sa iesi in fata angajatilor, colegilor, consiliului de conducere si sa ii convingi de diferite lucruri, in special in timp de criza. Un numar surpinzator de conducatori pe care ii cunosc spun ca nu pot invata sa fie carismatici. Este destul de confortabil sa spui ca nu poti invata sa fii carismatic – insa am antrenat conducatori care si-au gasit modalitati simple de a antrena carisma: vorbind in fata familiei, cu prietenii sau in intalniri mai putin formale. Winston Churchill, unul dintre cei mai carismatici lideri al secolului XX, practica discursurile in fata oglinzii.
Profesionistii nu doar ca practica deliberat, ci si gandesc deliberat. Golferul Ben Hogan explica intr-un interviu: “Cand practic, incerc sa imi dezvolt puterea de concentrare. Nu merg niciodata pur si simplu sa lovesc mingea.” Hogan decidea in avans unde isi dorea sa ajunga mingea si cum sa faca sa ajunga acolo. Jucatorii de sah vor descrie cum pot trece mai mult de 10 minute atunci cand exploreaza toate posibilitatile pentru urmatoarea mutare, gandind consecintele fiecarei mutari si planuind urmatoarea miscare.
Practica deliberata implica 2 tipuri de invatare: dezvoltarea competentelor pe care deja le ai, dar si acumularea de competente noi. Faimosul violinist Nathan Milstein scria: “practica atat de mult cat simti ca te poti concentra. La o ora de practica m-am ingrijorat deoarece colegi de-ai mei practicau deja de o zi intreaga, iar eu l-am intrebat pe mentorul meu cate ore ar trebui sa practice. Acesta mi-a spus «Nu conteaza cat practici ca timp. Daca practici doar cu degetele, nici un numar de ore nu este suficient. Daca practici cu concentrare, 2 ore sunt suficient de multe»”.
Este foarte interesant ca un numar mare de profesionisti din sport, scriitori, muzicieni, cercetatori recomanda 1 ora/zi de concentrare si practica deliberata. Sa iesim din zona noastra de confort pentru practica deliberata avem nevoie de angajament.
Ai nevoie de timp pentru a deveni un profesionist in domeniul tau de activitate. Cercetarile arata ca pana si cei mai talentati performeri au avut nevoie de minim 10 ani (sau 10.000 ore) de training intens inainte de a castiga competitii internationale.
Am antrenat un client care isi dorea sa isi dezvolte competenta de a vorbi in public. Si-a gasit o modalitate foarte simpla si eficienta pentru el – in compania sa exista un director foarte bun vorbitor in public. De fiecare data cand stia ca respectiva persoana urmeaza sa vorbeasca in public in fata unui auditoriu (colegi, subalterni, conferinte) stiind tematica, scria propriul discurs si apoi mergea sa il vada si pe cel al modelului sau. Ii urmarea structura ideilor, interventiile, felul in care incorpora feedback-ul. Si a reusit sa se antreneze destul de bine pentru a vorbi in public, reusind sa aiba cateva interventii destul de bune.
Dezvoltarea profesionalismului este ajutata foarte mult de coaching – un coach fiind capabil sa dea feedback constructiv, uneori chiar dureros. Un coach iti poate provoca limitele si astfel poti ajunge la nivele mai inalte de performanta. O mare contributie o are autoconstientizarea strategica, care poate fi obtinuta in urma folosirii unor instrumente de evaluare a personalitatii urmate de un antrenament cu un coach. Am antrenat un director financiar care primea frecvent feedback de la colegii sai ca nu asculta foarte bine, nu ia in considerare opiniile colegilor sai – avea un comportament nealiniat cu pozitia pe care o ocupa. S-ar fi putut spune cu usurinta despre el ca avea un grad scazut de profesionalism. Insa directorul respectiv nu era constient de aceasta reputatie pe care si-o crease. Am facut impreuna o evaluare Hogan si un chestionar 360 feedback si a reusit sa constientizeze cum a construit aceasta reputatie, cu toate ca el era un manager cu o mare experienta profesionala si cu cele mai bune intentii. Din acel punct de constientizare, si-a asumat cateva obiective de dezvoltare, iar multe dintre ele le antrena prin practica deliberata.
Dar ce se intampla cand ai ajuns deja medaliat olimpic, sau maestru international de sah sau CEO? Ideal, profesionalismul tau a crescut, ai lucrat deja cu un coach astfel ca, in mod independent, esti capabil sa iti faci planuri pentru dezvoltarea viitoare. Tot asa cum parintii buni isi incurajeaza copilul sa paraseasca “cuibul”, coachii profesionisti isi incurajeaza clientii sa isi gaseasca “coach-ul interior”. Fiecare dintre noi se poate antrena pe sine.
- Care este o competenta despre care stii ca nu o stapanesti foarte bine?
- Cand si cum este cel mai simplu sa te pregatesti?
Rodica Obancea, Coaching Partner
HART Consulting
Material publicat in Revista Cariere