Frumosul in business
10 Mai 2013
Distinctie, moda, bun gust, interes in cultura si arta, atentie la calitate. Spatii frumoase, cu o arhitectura aparte, mobilier chic, armonie, culori bine alese. Daca aceasta descriere va suna familiar, inseamna ca ati pasit in spatiul de birouri si in zona de lifestyle ale unui lider interesat si motivat de estetica.
In urma cu cativa ani, am cunoscut un astfel de lider.
Era Country Manager la o companie mica, elitista, de produse farmaceutice etice. Birourile erau intr-un cartier extrem de modern si exclusivist din nordul Bucurestiului. Iar liderul era o doamna stilata, cu gusturi rafinate pentru arta, cu pasiune pentru frumos, cu o finete a gustului aparte, care era evidenta in gesturi, imbracaminte, preferinte, pasiuni.
La prima intalnire am stat de vorba mai bine de o ora despre pictura si arhitectura si despre cat de important credea ca este frumosul in viata fiecaruia de zi cu zi, dar si in business. Era o femeie cu un sarm aparte. Multe relatii le construise si cu partenerii de afaceri in medii ne-conventionale: galerii de arta, mese rafinate si conversatii inspirate despre frumos si estetica.
Ce era fascinant in compania respectivei doamne era legat de faptul ca totul respira bun gust, armonie, decenta, bun simt, a fi la moda fara a face parada, eleganta. Oamenii erau atent imbracati, cu grija la imaginea lor, la cum vorbeau si se miscau. Totul respira delicatete, proportii bine alese si bun gust. Calitatea era evidenta la tot pasul.
Liderii motivati de estetica valorizeaza in mod natural mediile de lucru atractive, sunt atenti la cum arata un produs si la imaginea companiei in general. Ei creeaza culturi organizationale in care accentul cade pe stil, bun gust, tendinte moderne si calitate.
Sunt mai putin preocupati de functionalitate si mai mult de aparenta. Alegerea mobilierului, spre exemplu, nu va fi in primul rand pe criterii legate de eficienta sau cost, ci pe criterii care se leaga de armonia vizuala, de potrivirea culorilor si de efectul final creat.
Sunt mai creativi si mai concentrati pe a incuraja imaginatia, mai mult decat pragmatismul. In decizii folosesc mai mult intuitia decat ratiunea si in relatiile cu cei din jur vor fi mai degraba inclinati sa ii aprecieze pe cei interesati de frumos, de arta, cultura, imagine.
Mai multe detalii si studii de caz despre acest subiect puteti afla participand la Conferinta HART HR Strategic, organizata de HART Consulting si sustinuta de revista Cariere, ce are ca tema: „CEOs and organizational culture: what makes it or breaks it?”, din 22 mai 2013.
Madalina Balan
Managing Partner
HART Consulting